Si te astepti sa te inteleaga sau sa incerce, sa fie alaturi de tine si sa te aline, sa te cuprinda noaptea in brate si sa iti zica : totul va fii bine. Dar nu e asa...Nimic nu e asa. E altfel. Cu aceeasi esenta, acelasi continut pe care tu il vrei il ai, dar in alta forma si poate nu vezi. Sau poate crezi pur si simplu ca nu il meriti. Asta ai vrea, dar asta nu inseamna ca si obtii.
Dorinta, vointa, tel, principii, vise...Le ai pe toate. Vrei sa le pui in practica pe toate, dar nu poti, nu le ai...Fiindca intr-un fel sau altul si tu ai ajuns la limita.
Nu mai poti sa te prefaci ca esti fetita aia dulce, nici nu mai esti o fetita, esti...Nici tu nu stii cine dracu' ai devenit. Si nu iti mai pasa. Mori. La naiba, in dimineata asta moartea prea asa tentanta cu verdele ei de smarald.
"Hai! te arunc eu? "
Te-ar fi tentat cu voceea aceea dulce sa iti faca mai multe decat sa te arunce. Dar tu erai deja cazuta! Tu esti putreda. In interiorul tau malign nu mai exista nimic...Nimic. Totul e cuprins de intuneric si cauti ca o disperata o solutie. Dar nimeni nu ti-o da si tot iti reproseaza.
Toti iti reproseaza. Toti iti spun ca tu nu vezi, ca tu ia o problema, ca tu iti poti face viata mai frumoasa.
Ca tu esti labila psihic. Esti o nebuna...
Si da, recunosti.
Esti bolnava.
Psihic. FIzic.
Si ce?
Doar cauti o salvare...Si inca nu o gasesti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu