vineri, 12 iunie 2015

Cu sau fara bagaj

Azi plec !

Ma intreb cand va veni ziua aceea, cand voi avea curajul sa spun si sa fac asta, fara regrete, fara a ma uita inapoi si fara a ma gandi macar pentru o secunda ca las in urma ceva pentru care mi-ar parea rau, ceva pe care l-as vrea cu mine tot timpul si nu e posibil, sa nu ma gandesc ca pierd ceva sau pe cineva anume, ci doar sa imi fac curajul sa plec si sa imi indeplinesc destinul, dorinta si chemarea...

Sa plec fara sa ma uit inapoi nicio secunda, sa stiu permanent ca cei care sunt cu mine sunt cu mine indiferent daca voi fii alaturi de ei fizic sau corpul imi va fii plecat peste mii de kilometrii. Sa stiu ca atunci cand ma voi intoarce, poate, ei vor fii acolo si nimic nu s-ar schimba, sa stiu ca dorinta si faptele mele nu ranesc pe nimeni si nici eu la randul meu sa nu fiu ranita de nimeni. 

Ma intreb cand o sa imi fac bagajele, cate voi lua si cate voi pastra si de cate imi voi aminti. Ma intreb cate imi vor folosi si de cate voi avea nevoie, cate imi vor sta la dispozitie si cate imi vor intinde o mana, imi vor intoarce spatele, ma vor critica, incuraja, impinge de la spate sau trage in jos...Cate ma vor felicita si cate ma vor judeca si ma vor trage inapoi? 

Ma intreb...Cat din trecutul meu va ramane in bagajul meu si cat loc va mai avea pentru a incape altceva din viitorul meu, ma intreb daca voi avea tupeul si curajul de a face curat, sau a lasa bagajul plin de praf si intunecat...

Si sa renunt la bagaj nu e o solutie, poate doar sa fac curat din cand in cand in el ! 

joi, 4 iunie 2015

Letter two - Depression

Nu, mainile nu iti tremura ca ai avea vreo boala generica sau din simplul fapt ca nu te simti bine. Esti bine.... Nu e ca si cum acum ar fi lucrurile altfel. Poate doar persoanele din jurul tau sunt altele si doar tu nu esti aceea care nu observa ca s-a schimbat...Poate chiar e o boala, doar una (una de care? ). Ii recunosti semnele parsive care se plimba in jurul tau si intunericul ce ti-l creeaza il vezi, ii simti atingerea pe suflet, ca o rasuflare rece ce iti fura caldura interioara si o devoreaza, se instaleaza in tine si iti zambeste impaciuitor. A mai fost aici, ai mai simtit-o adanc in tine si te-ai confruntat tot tu, singura, cu ea...

Ai stiut ca problema e la tine, intotdeauna a fost, dar ti-a fost frica sa recunosti ca EA se instaleaza iar, din nou. Mainile ei reci te-au speriat si ai plans ca un copil fricos, apoi te-ai infuriat si ai cedat in fata nebuniei de a fii ranita, de a te stii slaba si ai gafat prefacandu-te in ceva ce nu esti, intr-un ambalaj ce acopera perfect, dar erai un ambalaj ce doar disimula o frica ce reverba prin fiecare actiune a ta. Ai ras stiind ca asa iti vei alunga lacrimile ce iti apar. Ai zambit crezand ca acele ganduri vor pleca. Ai fugit, crezand ca nu te va urmari, te-ai prefacut ca nu vezi, crezand ca nu va mai exista.

Ai gresit si ai continuat sa crezi ca faci ceva corect. Ai refuzat un ajutor, doua, trei..pana cand ai ramas fara si cu nevoia urgenta de a te agata de o mana care nu mai e acolo. Ai taiat si ai distrus sfori care te puteau ridica la inaltimi neasteptate, acum te zvarcolesti intr-un subteran umed si gol, din care scapare nu mai ai. Ai intors spatele atatora si acum degeaba tragi de ei sa se intoarca spre tine. Tu nu ai vrut sa ii vezi si nici sa te vada, acum esti practic invizibila. 

Ai incercat sa dai ce e mai bun, ramanand tu cu tine cu ceea e mai rau. Te-ai abolit de tot ce era placut, ramanad doar o umbra umeda si rece intr-un cerc vicios in care tu nu vrei sa existe usi...

Dar stai, indiferent de ce ai vrea sa ceri, sa spui, sa faci...Acum e momentul in care nu poti! 

Si stii de ce nu poti? Fiindca nu vezi ...Nu te vezi pe tine cea care esti cu adevarat!

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Google+ Followers

Translate

Popular Posts