Constatari

Constatari de sfarsit de luna, cam asa ar trebui sa se numeasca postul asta. Sincer, eu nu sunt un om al iernii, mie imi place caldura, imi plac hainele subtiri, imi place sa ies afara, sa ma plimb, sa rad, sa ma joc, sa fac multe, foarte multe tampenii. Iar iarna ma simt...Limitata. 

Nu pot sa zic, zapada are farmecul ei. Mi se pare la fel de draguta o plimbare prin zapada, ca si o plimbare pe malul marii.... Sunt multe motive pentru care fiecare anotimp are farmecul lui. Insa eu mereu ma simt iarna mai melancolica. Bine, de felul meu sunt putin melancolica, dar iarna parca sentimentul asta se amplifica. Poate e si din cauza faptului ca nu am multe de facut si da, gandesc mai mult. Meditez asupra unor probleme si daca nu exista probleme, nu e nimic, am o pricepere innascuta din a le crea. 

Am invatat cateva lucruri destul de...Rasunatoare, ca sa le zic asa si nu au legatura neaparat cu iarna, sunt doar pur si simplu...constatari.

Frigul chiar nu e pe gustul meu si nu as dori nimanui niciodata sa indure senzatia aceasta. Cunosc si oameni care nu suporta caldura, dar zic eu ca e mult mai suportabila caldura decat frigul asta care iti ingheata oasele. 

Noptile nedormite creaza stari deloc placute si nervi intinsi la maxim. Daca adaugi si o durere de cap sau una sufleteasca si cosmaruri in minutele in care adormi, chipurile, da...Noptile astea se pot numi groaznice. 

Fiecare om e capabil sa simta tot felul de sentimente absurde. Sincer, nu ma indoiam de asta, doar ca in ultimul timp ma simt o egoista insuportabila si nu, nu ma refer ca nu imi place sa impart lucrurile sau ...altceva. Poate doar fiindca imi doresc ceva doar pentru mine. Mda, gandul ca sunt o egoista nu ma face sa ma simt deloc bine. 

Cel mai mare rau ti-l faci tu insuti cu mana, mintea si sufletul tau. Da, asta e o lectie pe care as nota-o cu numarul unu, dar in momentul asta nimic nu mi se pare potrivit pentru...Number one. 

Am descoperit acum o zi sau doua ca dintre atatia buni prieteni, amici...De fapt sunt destul de singura. Am facut un test pe drumul spre casa. Aveam in agenda telefonului un top de 10 persoane pe care as putea sa le contactez si care mi-ar fi raspuns fara nicio ezitare sau m-ar fi sunat inapoi, sau m-ar fi contactat intr-un mod sau altul...Nu zic, am prieteni cu care nu vorbesc multe luni de zile din cauza diferitelor chestii si legatura nu dispare. Oricum, din acest top de 10, ar trebui sa ii multumesc lui M. ca m-a sunat inapoi...Mda, ala a fost un moment oribil. Si ar mai fi fost prieteni pe care as fi incercat...sa ii apelez, dar nah...:)Nu eram in aceeasi retea.

Lectia aia cu cine nu te cauta, nu ii pasa...E dureroasa. Ma intreb daca as inceta sa mai caut pe toata lumea, cati m-ar cauta? Si da, sunt si lasa, nu am sa fac asta ^^" si da, e alt lucru dureros.

De-a lungul timpului am obserat ca daca nu vorbesc cu anumite persoane cu care inainte conversam asa usor, acum imi e greu sa o/il contactez...E un sentiment de ...Jena. Rusine. Nu stiu exact cum sa il explic. Dar ce as putea sa ii zic persoanei respective: Hei, te-am sunat sa vad ce mai faci, nu ne-am auzit de mii de zile..Neah. E jalnic, nu pot. Mi-e rusine de mine in momente ca astea.

Nu pot da raspunsuri scurte. Pur si simplu, ca sa dau un raspuns scurt imi ia mult timp de gandire. Pana si la intrebarea : Ce faci? Eu raspund: Hei, uite tocmai facea x lucru si ma gandeam la y lucru. Oh, de ce nu pot spune: Bine sau Curat sau Ma uit la film sau...Ceva simplu. Eu mereu ma complic. Si cel mai urat lucru e ca am asteptari de la ceilalti, raspunsuri detaliate..Sa fim seriosi, nu pe toti ii intereseaza detaliile. Si totusi, eu mereu am crezut ca detaliile ne diferentiaza si fac lucrurile speciale. 

Si nu pot sa aman un raspuns, o cerere, un mesaj, un apel... Cand cineva ma suna sau are nevoie de mine si eu sunt ocupata in acele momente, las toate lucrurile si vorbesc cu acea persoana. Lucru care ma derajeaza in anumite momente, caci lucru asta nu e reciproc si la un moment dat devine...Putin deranjant.

Cel mai stupid mi se pare sa ai resentimente pentru lucruri moarte, inexistente...Dar m-am aflat in situatia asta si e tare aiurea. E un sentiment care te distruge din interior. Nu-mi place de nicio culoare. 

Si cel mai bun lucru care mi s-a intamplat de curand e ca...Sunt multimita de mine. Serios ca sunt. Asa ticnita, nebuna, nesanatoasa, sensibila, impulsiva...Sunt ok cu personalitatea mea. Chiar imi place. Ea ma defineste. Si fizicul meu in momente ca astea mi se pare ok. Da, am de facut ceva modificari, dar sunt ok si cu asta... 

Imi dau seama ca desi nu sunt obisnuita sa iau lucrurile cu calm, cand vreau, chiar am rabdare... Ma intreb daca e un semn rau sau bun! 

One day

M-am trezit devreme cu mana pe telefon gandindu-ma instantaneu la tine. Lucru destul de amuzant pentru mine e faptul ca imediat ti-am scris si apoi mi-am dat seama ca..Da, E inca prea devreme. Totusi, zambeam si asta era tot ce conta. 

M-am spalat pe dinti gandindu-ma cat detest pasta de dinti colorata si gustul ei aiurea. Am zambit si mai larg gandindu-ma ca asta ti s-ar parea ciudat si poate si amuzant. 

M-am imbracat gros stiind ce e afara si enervandu-ma pe faptul ca da, trebuie sa ma imbrac gros. Nu-mi place iarna, dar pentru tine as fi facut un compromis. Cu tine iarna ar parea mult mai frumoasa.

Am plecat de acasa gandindu-ma ce naiba faci tu la ora asta. Te-as fi sunat...Dar nu imi place sa deranjez. 

Nici antrenamentul nu mi s-a parut interesant, nu imi placea, mi-era prea indiferent ca sa ma implic. Am fost invidioasa pe cele care isi dadeau sufletul pentru a executa o figura cum trebuie, mie...Mi-era de ajuns sa ma gandesc la ale mele. 

E ciudat pentru mine constientizarea altei persoane atat de acut si atat de prezent...Nu mi-a placut niciodata sa ma implic mai mult decat o fac de obicei, acum trec asa lejer peste fiecare bariera pe care am creat-o, de parca prezenta lor ar fi asa inutila acum.

Am ajuns acasa gandindu-ma tot la tine...Ce faci? Cum esti? Ti-e frig? Te bucuri de zapada? Esti bine? Te gandesti la mine? Si in fine, spre final...Dupa ce m-am dezbracat, am facut dus si am dat de marea mea salvare
*internetul* am stat ceva uitandu-ma la fereastra ta..Am zambit si ti-am scris...Si ti-am scris muuulllt. Si am sters... Si ti-am scris. Si am sters. In final ti-am scris totusi ceva si ti-am trimis...

Ti-as fi scris mesaj....Dar nu numai unul. Dar m-am oprit. M-am bagat in pat si m-am uitat la tavan. Gandindu-ma...Prea intens. Prea mult...Si in final am inchis ochii, stand in pat, fiindu-mi atat de frig..Desi era cald.

Si am realizat ceva... Nu am nevoie de caldura artificiala, am nevoie de caldura...Adevarat. De caldura ta...

Saying something

O persoana draga mie imi spunea ca pentru a-ti recunoaste sentimentele este un gest de curaj si un pas spre a-ti depasi situatia. Sunt perfect de acord cu asta! Dar desi sunt constienta ca e solutia ideala, tot mi se pare foarte grea. 

Nu stiu cum sa explic asta, dar pe mine sentimentele mele ma coplesesc si imi afecteaza viata pe toate planurile, lucru de care nu ma mandresc. Nu pot fi obiectiva, nici daca vreau. Probabil va veni un timp in care o sa ma descurc si cu asta. 

E ciudat cum lumea din ziua de azi chiar nu pune accent pe ceea ce simte sau pe ceea ce ar trebui. Eu, una, sunt absolut socata de ceea ce vad uneori si imi provoaca o stare de greata, mai ales printre tinere, dar si tineri, nu pot spune ca o categorie e mai buna decat alta. 

Ma uimeste faptul ca daca ii auzi vorbind pe toti, absolut toti spun ca apreciaza sinceritatea, loialitatea, iubirea. Ma amuza ca cel putin stiu ce trebuie sa spuna, ideea de baza toti o vrem, toti o avem, dar prea putin ne straduim sa ridicam un deget pentru a o face practica pentru noi si apoi sa o cerem de la altii. 

Recunosc si eu am gresit de multe ori in chestia asta. Ma asteptam sa primesc ceva fara sa daruiesc nimic in schimb, fara sa se faca o balanta corecta, lucru aberant de altfel. 

E adevarat ca pentru fiecare lucru corect pe care il faci, de cele mai multe ori te lovesti urat de tot. Dar eu am zis ca e ok. Fie. Sa ma lovesc.  Poate nu fatal, dar...Totusi. 

Regulile de baza toti le stim. Trebuie sa fim sincer, loiali si sa iubim. Pare reteta completa, usoara...Dar e atat de greu de parcurs...

Eu de cele mai multe ori am o problema cand trebuie sa recunosc ce simt, mi-e atat de greu sa afirm un lucru, un sentiment, incat am senzatia ca ma sugruma. Ceea ce pentru alti pare atat de usor, o gluma, un ras...Pentru mine chiar e greu.

Am mai scris asta cred, sau daca nu, cel putin am mai gandit-o. Mereu am asteptat ceva, am cautat ceva, fara sa imi dau seama ce sau cum sau cand. Nu stiam si totusi, aveam certitudinea ca ceva exista. Acel ceva din multime, care te observa, te intelege, te vede...Acel ceva doar al tau...Acel ceva rezervat doar pentru tine. Acel ceva pentru care reprezinti totul, sau vrei sa reprezinti totul. Acel ceva care devine totul al tau... Bine, cer imposibilul, dar... Imi place ideea. 

Nu mi s-a intamplat sa mi se ceara sa ma exprim. lucru care m-a bucurat intr-o oarecare masura. In viata de zi cu zi, sunt cum sunt, desi par detasata de ceea ce se petrecere, lucrurile stau, de altfel, complet diferit. Din experienta mea, oamenii care sufera de ...hipersensibilitate, sa ii zic, par la prima vedere destul de reci si indiferenti. 

Problema mea e ca eu sunt cu adevarat rece cu cei din jurul meu, dar...Nu e fiindca vreau, ci doar fiindca asa m-am obisnuit. Nu pot deveni altfel dupa o zi pe alta, si totusi, sunt persoane carora le-am acordat incredere totala si le-am lasat sa ma vada asa cum sunt cu adevarat. 

Un gest curajos? Poate, dar poate fi si prostesc. Am persoana la care tin enorm in momentul de fata si as vrea sa imi exprim sentimentele cat mai bine. Problema mea e ca atunci cand simt ceva cu adevarat...Simt pentru mult timp, foarte mult timp...Asta doar daca acea persoana nu-mi ucide sentimentul. Lucru nespus de...insuportabil de dureros. 

Sentimentele sunt pline de frustrari, pline de nesiguranta, pline de emotie, pline de teama, pline de indoieli, pline de neasteptare, pline de adrenalina, atat de pline...

Si totusi, acum vreau sa le exprim, cu toate ca, da...Sunt siropoasa, nu? Stiu. Dar vreau sa o fac, pentru mine e o realizare, iar de data asta...Fericita!

Beautiful words

Cu totii cred ca suntem saturati de cuvinte false, aruncate in vant doar de dragul de a fi spuse. Eu, de exemplu, nu prea stiu sa ma descurc cu un compliment, le bag pe toate in aceeasi categorie. False. Insipide. Triste. Nefolositoare. 

Prin urmare, nu le cred. Bine, asta are si legatura cu increderea de sine. De cate ori nu ni se spune ca suntem frumosi, draguti, destepti, stilati, glumeti si nu credem? Eu...una...Nu cred niciodata. Aproape.

Imi iubesc prietenii :)) si e un lucru ciudat pentru mine sa afirm asta, din cauza faptului ca nu imi exprim niciodata sentimentele direct. Desi sunt o fire foarte sentimentala, la capitolul manifestarii afectiunii stau foarte...prost, deci prin urmare sunt foarte rece. 

Dupa cum spuneam, imi ador prietenii, sunt mandra de ei, stiu ca imi zic adevarul cat pot ei de mult, dar chiar si asa, chiar si de ei cand imi spun cat de dragut e un lucru la mine, ma indoiesc...Sunt prietenii mei, nu ar vrea sa ma raneasca.

Si azi...Mi s-a intamplat unul dintre cele mai frumoase lucruri din viata mea. Mi s-au spus cele mai sincere cuvinte pe care le-am auzit vreodata, stiu ca sunt sincere, stiu ca ceea ce a spus, chiar crede. Mi s-au spus cele mai frumoase lucruri pe care cineva ar vrea sa le auda. Si aproape...Aproape m-am simtit si eu asa...M-am simtit draguta, frumoasa, apreciata, desteapta, speciala...M-am simtit atat de bine pentru o fractiune de secunda, pana cand eul meu mi-a reamintit: asa te vede el, tu te vezi asa?

Oh, sa nu se faca confuzie ca iubesc acea persoana sau ea pe mine, nu in felul ala. 

A. imi este un prieten bun, cu care vorbesc destul de rar, dar si cand vorbim, tot ceea ce spunem e plin de esenta. A. e diferit de restul persoanelor, e un tip dulce care merita pe cineva dulce, asa ca el. Sunt sigura ca ce a spus el chiar crede, deoarece A. chiar priveste obiectiv lucrurile si nu ar putea in veci sa ma placa pe mine sau pe alta fata in sensul acela. Nu am sa intru in detalii de genul, nu astea sunt relevante. 

" Cand vad ceva ca este frumos, crede-ma ca asa e. "  Am zambit, desi i-am zis clar, eu nu ma incadrez in acea categorie si exagereaza. Sa nu se inteleaga gresit, nu am nimic cu mine, doar ca...Stiu cum sunt. Cuvantul frumos e ridicol :))

" Problema la tine e ca esti si frumoasa pe dinauntru" Asta chiar m-a emotionat. Ca sa creezi o impresie de genul, banuiesc ca ai facut ceva, dar eu pentru A. chiar nu am facut multe lucruri. Nu mi-a spus lucrurile astea ca sa obtina ceva, nu are ce...Nu are cum. Si acum serios, e un sentiment placut sa stii ca exista cineva care te apreciaza...Care te vede total altfel decat te vezi tu, de parca oglinda ta din casa nu ar vorbi singura...

" Sa stii ca tu ar trebui sa ai grija pe cine alegi ca suflet pereche pentru ca esti o fire mult prea delicata si eu, personal, am vazut cat de frumoasa esti atat in interior cat si in exterior"  Oh, nu, aici se inseala. Sunt sensibila, dar nu ma vad nici delicata si cuvantul frumoasa ma face sa imi fie rau. Poate pare ciudat :)) Dar eu in esenta ma consider ciudata. De cate ori am auzit cuvantul si stiam ca e fals, de atatea ori l-am urat mai tare. Sufletul pereche...E si asta ceva...Poate eu il voi alege, dar el ma va alege pe mine? Probabilitatea, nu...nu o voi da. E o seara prea draguta ca sa o stric mai mult decat o fac. 

I-am explicat si lui  " teoria" mea. Nu ma consider un om dragut, un om frumos, am atatea defecte, atatea lucruri pe care le-as schimba si nu pot acum...Sinceritatea lui si modul cum imi spunea aceste cuvinte, ma facea chiar sa le cred, chiar m-a fauct sa ma simt ...Atat de bine. Nu imi mai amintesc un moment in care sa ma simt asa. E o realizare...Trista.

" Tu esti perfecta in felul tau, sa stii si chiar daca indirect vrei sa spui ca ai si o latura mai diferita, eu am vazut-o pe cealalta si chiar daca spui ca esti altfel edcat am zis eu, si ce? Poti maine sa fii talhar si sa terorizezi lumea de pe strada. Te-as tine la mine, ca adapost sau altele. Eu te-as sprijini cu orice, m-ai ajutat in momentul  in care aveam cea mai mare nevoie de cineva si nu uita nici tu ca eu am sa fiu alaturi de tine chiar daca tu ai sa devi altcineva"  Mi-au dat lacrimile, ce mai! Ma simt atat de bine ca exista o persoana, in afara de mama, in ochii careia insemn ceva, sunt cineva, ma vede cum nu ma vad eu, crede in mine si mi-ar oferi ajutorul neconditionat. A. exagereaza, nu am facut nimic...Absolut nimic din ce nu ar face oricine...

Sunt cele mai frumoase cuvinte pe care mi le-a adresat cineva, cele care m-au facut sa imi dea lacrimile, cele care m-au facut sa zambesc si sa ma simt bine. 

Ii multumesc lui A. pentru toate cuvintele lui sincere si frumoase, pentru felul cum ma vede si mai ales pentru increderea lui in mine. Sunt fericita ca am avut ocazia sa cunosc un om atat de deosebit . 

Le multumesc tuturor prietenilor mei. 

Lui M. pentru faptul ca e acolo langa mine mereu, in cele mai grele momente ale mele si imi zice

" Hai, fata, ca nu merita.'' sau " Exagerezi" . Acum mi se pare asa amuzant si in momentele alea cand sunt trista si ma uit la ea si ma intreb...Serios? Eu de ce nu simt asa? Si ea e acolo  si ma trezeste, imi toarna apa rece in cap :)), ma incurajeaza si ma impinge sa merg mai departe. Poate ea nu va crede asta, dar eu asa simt...Asa e ea pentru mine, e una din persoanele cele mai puternice pe care le-am intalnit...Pentru mine asa e ea. Sensibila, dar atat de puternica...O admir mult. 

Si I... I e atat de adorabila prin simplul fapt ca are atata incredere in mine si are impresia ca pot face orice. " Tu poti! Tu mereu poti! "Oh, mi-e frica de clipa in care o sa o dezamagesc, mi-e frica de esecurile care ma asteapta si de reactia ei. Dar, stiu ca va fi langa mine intotdeauna. 

Si L. Daca l-as suna la patru dimineata si i-as zice ca mi-e frica de intuneric :)) M-ar intreba

daca vreau sa vina la mine...Si chiar ar face-o daca nu as refuza. Asa ca trebuie doar sa ma suporte.

Si S...S. care incearca sa ma convinga de conceptiile mele eronate! 

Oh, am prieteni minunati si nu sunt numai ei, am persoane importante in viata mea, care sunt deosebite pentru mine prin simplul fapt ca exista si ca ii cunosc. 

E ciudat pentru mine sa stiu ca ei chiar au o parere ok cand vine vorba de persoana mea. Acum mai trebuie doar sa ...Imi clarific si eu mie imaginea.

Liebster award

Pentru premiul Liebster award ii multumesc mult Xaarei! Mi-a facut placere sa raspund la intrebari si mi-a creat o stare placuta. Merci inca o data. ^^

1. Care este ultima carte citită?

O iubita potrivita pentru un conte de Sarah McLean . A fost o carte foarte draguta, atat de draguta cat se poate genului respectiv. Dar a fost amuzanta. Imi place perioada in care se incadreaza povestea( anul 1831 mai exact) si imi plac femeile care chiar si atunci stiau ce vor sau pur si simplu, isi luau soarta in propriile maini. M-a atras mult latura obscura si uhm...incitanta a Cazinoului in perioada acelor ani. Povestea de dragoste mi-a placut ca nu a fost una cliseica, inceputul a fost chiar promitator.

2.  Ceai sau cafea?

Ceai. Cafeaua nu o pot bea, chiar nu imi place deloc si am incercat multe tipuri. Nici cu ceaiul nu ma impac foarte bine, dar imi place, e bun si are multe beneficii.

 3. Ai tatuaje? Ți-ar place să-ți faci? Dacă da, ce anume?

Nu am. Cred ca da, mi-ar placea sa imi fac. Pe spate, pe umar mai exact. Cred ca ceva in stil asiatic in orice caz! Ei au cele mai frumoase tatuaje!

 4. Ce melodie te obsedează în momentul actual?

 2 Chainz Wiz Khalifa - We own it. Imi place la nebunie, am o fixatie pentru unele melodii uneori ^^

5.Unde ai vrea să călătorești anul acesta?

Anul asta am de calatorit sigur. Mi-ar placea insa sa merg in vacanta la mare, poate mi-ar placea sa revizitez Barcelona... Dar ma voi multumi daca voi merge si la noi.

6.  Ce hobby-uri / pasiuni interesante ai?

Nu stiu cat de interesante sunt ele pentru altii, dar pentru mine sunt speciale.

Mai nou imi place sa fac fotografii, nu sunt cine stie ce, dar mie imi plac. 

Imi place sa scriu, fac asta chiar daca stiu ca nu ma pricep extraordinar. 

Sa citesc, e iar o pasiune, si cand o fac nu ma mai opresc pana nu termin cartea. 

Sa desenez haine, mi-a placut intotdeauna si era o perioada cand ma pricepeam bine, acum o fac mai rar, dar tot ma relaxeaza. 

Sa colectionez carti :)) . Asta imi face si situatia financiara sa sufere, dar zic eu ca merita. 

Sa ascult muzica cat de des pot. 

7. Ce seriale urmărești? 

In general coreene, thailandeze sau chinezesti :))...Dar nu numai. 

O lista a celor pe care le vad in prezent sa spunem : Love Around,  My love from a star, Arrow, Beauty and the Best, White Coller, Merlin si cam atatea imi vin in minte.

8. Ce piesă vestimentară ai purtat des până acum?

Bocancii si geaca <3 . Ambele piese le adooorr, dar cu caldura de afara trebuie sa renunt la ele :)), plus ca m-au acaparat alte lucruri pe care vreau sa le cumpar.

9. De la 1 la 10, cam cât de ordonată ești ca persoană?

Sincer eu sunt destul de dezordonata, dar nu pot sa zic ca e haos cand intrii in camera mea. E haos cand caut haine...Sau sosete sau nah...alte piese vestimentare... Dar la capitolul biblioteca, din camera mea doar cartile sunt perfect ordonate. 

 As zice un 5 :))) 

10. Ce mâncare îți place?

Sunt destul de pretentioasa la capitolul asta si cum am si ceva probleme de sanatate, uhm...gusturile se schimba. Oricum mancarea facuta de mama e cea mai buna :)))))). Imi plac salatele mult, cea cu ciuperci si piept de pui e preferata mea si imi plac supele, cea de rosii o ador...Oricum, cred ca orice mancare care nu e facuta de mine e comestibila si mi-ar placea ( in caz extrem) :))

11. Trei celebrități cu care ai lua cina?

Ayano Yamane, Yoon Eun Hye si Paulo Choelo. Am stat si m-am gandit mult la intrebarea asta, probabil fiindca sunt multe celebritati care pentru mine sunt importante si admir ceea ce fac. Probabil mi-as dori ca lista sa fie muuult mai lunga...Daca ar fi posibil. 

Eu acord premiul acelor care doreste sa il primeasca ^^. Intrebarile sunt urmatoarele. 

1. In ce culoare te imbraci cel mai des?

2. De obicei esti matinala?

3. Care este primul lucru pe car e il faci cand te trezesti?

4. Ce tip de filme preferi?

5. Care este anotimpul tau preferat si de ce?

6. Care sunt cinci obiceiuri de care nu te poti dezvata?

7. La ce nu ai renunta niciodata?

8. In ce oras ti-ar placea sa locuiesti?

9. Ce alegi intre cariera si iubire?

10. Daca ai schimba ceva la tine, ce anume?

11 Unde ti-ai petrece o vacanta de trei luni?

Fictiune

Ai ras? Te-ai simtit bine? A trecut? Hai, uita-te in oglinda si zambeste. Nu acum. Nu ai incredere? Dar nici nu trebuie. Tu nu ai de ales. Trebuie doar sa taci, sa taci si sa mergi mai departe.

Nu-ti convine? Nu-i nicio probleme, vor mai fii multe care sa nu iti convina, vor veni cu miile. Te crezi fericita? Acum? Iti zic eu: nu esti fiindca te complici. Nu te lasa alinata doar de cateva vorbe frumoase, nu stii...Nu stii nimic. Nu acum cand totul deja te pandeste, prea adanc...Si mult prea adanc. Ti-e frica sa cazi, esti o lasa cand nici macar nu vrei sa stii ce simti, nu vrei sa plangi, dar stii ca interiorul tau urla...Ha! Amuzanto! Ar trebui sa urli de fericire, nu de durere...Dar tu asa esti. Tu nu stii sa apreciezi. Tie iti e prea frica...Frica de durere, frica de prea multa implicare. Dar te-ai afundat deja, nu vezi? Serios...Nu esti constienta

? Hai sa iti zic eu una buna si adevarat : esti bagata pana in gat si hai, recunoaste, iti place.

Inca prea mult...

Hello, baby!

Un lucru care ma enerveaza pe retelele de socializare, dar si in viata reala sunt replicile de tot rasul ( sau plansul) ale unora. Oare specimenele astea nu isi dau seama cum suna ceea ce scriu sau scot pe gura? 

De exemplu, din punctul meu de vedere, un tip ok nu va incepe niciodata o discutie cu replici de genul: Buna, papusa ( virgula de obicei nu exista), frumoaso, frumusete, viata mea, amore si alte tampenii de genul. Si nici macar dupa ce au discutat de vreo doua ori sau chiar si mai multe. Oh, da, eu sunt genul mai salbatica, recunosc, si mai rece, si poate de aceea mi se par niste barbarisme totale. Eu raman stupefiata, nu alta. 

Daca le mai si raspunzi te mai alegi si cu alti nervi. 

Sau faza cu numarul: esti atat de draguta sa imi dai numarul? Oh, dar sunt draguta si nu iti dau nici numarul. Dar ce sunt eu? Centrala ca sa ma sune toata lumea? Si nu inteleg de ce ei nu pricep un refuz simplu...E complicat!

Ma mai enerveaza si situatiile astea penibila: ma gandeam la tine. Sigur, nici nu imi stii numele intreg si te gandeai la noile mele suvite ( revin cu post despre ele <3 ) . 

Eu recomand cu caldura atunci cand se incepe o discutie cu o persoana necunoscuta sa se apeleze la simplul si eficientul : Buna . Eu zic ca e mult mai ok...Indiferent unde va duce discutia.

The perfect song

Poate chiar am o stare ciudata si nu vreau sa recunosc. Ce momente confuze ! :)) Nu dorm, dar sper sa ma trezesc...

I want to sleep

Am cateva nopti lipsa, lucra care se observa atat de biinee...Nu pot sa dorm ziua, sunt foarte rare momentele cand dorm ziua, iar acest fapt ma oboseste atat de tare incat am o stare de iritare pe tot ce ma inconjoara, uhm...Bine, mai sunt exceptii. 

Si ideea e ca ma culc tarziu cu gandul de a adormi. Am vreo sase nopti in care dorm doar doua ore, lucru care ma scoate din sarite. Ma mai si trezesc cinci zile din saptamana la 6:30. Eu adorm pe la patru si ceva si pe la sase jumatate suna ceasul. Minunat, nu alta. 

Nu am un motiv anume de ce nu dorm, e adevarat ca uneori stau si ma gandesc la vrute si nevrute si lucru asta imi afecteaza somnul. Ma enerveaza ca ma consum, ca interpretez sau ca pur si simplu nu inteleg unele chestii...Aiurea. 

Ieri, de exemplu, m-am pus la doisprezece sa dorm, pe la unul trimiteam mesaje, foarte dragut. Pe la doua jucam un joc, ce minunat, la trei si ceva ma uitam in tavan...Am adormit putin si m-am trezit la patru jumatate, apoi iar m-am chinuit sa dorm si apoi minunata alarma. O iubesc. 

Astazi am dormit de la doua dupa-amiaza pana la sapte seara. Ma intreb daca voi mai dormi noptile. E un lucru foarte minunat ca am dormit, adica...Chiar sunt multimita de asta. 

Nu am asteptari prea mari de la noaptea asta, cred ca am sa recurg totusi la ceva ceaiuri sau somnifere. 

Chiar vreau sa dorm, imi doresc asta :)) ...Si totusi, care o fi cauza insomniei ?

Ramane un mister...

Don't speak !

Cred ca se observa ca de obicei vorbesc mult, cum, de altfel, si scriu...Recunosc, am multe de spus si imi place sa vorbesc si cred eu, sunt destul de rare momentele cand vorbesc mult si prost( am zis destul de rare, nu inexistente :D ) .

Si cand nu vorbesc...Ceva sigur e in neregula. Nu numai cu mine, zic eu. Sincer, imi plac si momentele de liniste, dar nu sunt foarte dese, recunosc. Sunt agitata, imi plac lucrurile complicate, din pacate, situatiile se complica urat mai ales cand le fac eu cu mana mea. Bine, faptul ca ma dau cu capul de pereti dupa, nu le rezolva. Ma gandesc la toate situatiile jenante in care m-am aflat si ma straduiam sa gasesc un subiect sau macar ceva, sa scot un cuvant si nu am reusit...Acum mi se par amuzante, acum - fiind in afara ariei- stiu ce as fi putut zice, dar nu am zis. Mda...

Nu am probleme de comunicare cu oamenii, decat doar daca ma aflu in situatii in care sunt emotionata sau ma simt ciudat... in plus, sau poate pur si simplu intr-un loc in care nu mi se potriveste. 

Nu vorbesc prea mult daca nu ma simt bine, nu vorbesc daca nu imi place ceva, nu vorbesc daca am emotii ( sau in caz contrar vorbesc niste ineptii cat Soarele de mari ) si nu vorbesc daca sunt suparata ( daca vorbesc ...vorbesc monosilabic) . 

Dar stiu si sa tac cand atmosfera din jurul meu nu e chiar potrivita. Nu sunt genul care sa nu isi dea seama cand trebuie sa taca. Si stiu si cand plictisesc un om :)), deci mai bine tac. 

Si totusi, desi vorbesc mult asta ar insemna ca nu am probleme cu comunicare si nu am...Dar a vorbi nu e tot

una cu a comunica. Comunic bine in marea majoritate a relatiilor mele cu oamenii, desi in unele as vrea sa fiu mai deschisa, mai directa...Dar nu pot.

Ma intreb de ce...? Uneori fac greseli cat Colosseumul de mari chiar si cand comunic si ma intreb : serios? Doar asta puteai sa zici? 

Nu ma consider nu-stiu-ce inteligenta, dar pot spune ca gandesc singura si realizez si eu cand fac prostii si uneori ma stramb la replicile "inteligente" pe care le spus...

Cum spunea o prietena buna de-a mea, cand esti tu implicata sentimental sau pur si simplu iti pasa...toate replicile tale devin..praf. 

Si ma gandesc e aiurea sa te gandesti la ce naiba spui, adica eu cand vorbesc o fac natural, nu stau sa ma gandesc la x sau y lucru si e asa aiurea atunci cand stau si analizez: o fi bine asa? sa zic asta? dar daca e nu stiu cum...Oh, serios, unde e increderea in propria persoana? :)) M-a parasit putin. 

Nu e bine sa nu realizezi ce spui, dar nu e bine nici sa te stresezi la subiectul pe care il abordezi...Adica serios teoria multi o stiu si unde e practica?

Din pacate nu mi se potriveste fraza cu : " Scurt si la obiect" ...De multe ori nu pot fi obiectiva, din nefericire.

Dar tot raul spre bine, nu? ^___^ Invatam din greseli.

I hope everyone has a nice day ! 

Iertare, sunt eu...Raul

Ma intreb oare, daca ar fi fost adevarat...Lui Lucifer chiar nu i-a parut rau? 

Stiu, pare absurd si mai absurd e faptul ca ma gandesc intens la asta. Nu sunt o credincioasa inraita, nu stiu in ce cred, dar cred in ceva...Sa spunem doar ca sunt certata cu biserica si modul cum descrie ea toata aceasta situatie. Nu cred in modul ala. Nu cred ca Dumnezeu sau orice alta entitate spirituala, acest creator de care se tot vorbeste pedepseste oamenii in felul ala...Nu cred ca ar putea acuza doi oamenii care se iubesc, fie ei homosexuali sau nu...Nu cred ca accepta jertfele de oameni in numele lui sau a bisericii, cum s-au facut si poate inca se mai fac...Nu cred multe din astea...E un subiect atat de amplu, dar de care nu vreau sa vorbesc acum.

De multe ori m-am gandit la Lucifer, nu, nu sunt satanista sau mai stiu eu ce...Si nu ma gandesc la el in modul de conducator al Infernului, Iadului sau cum vreti voi sa il numiti. Ma gandesc din punct de vedere obiectiv, desi as putea jura ca acest caz ma face sa devin si subiectiva.

La noi, oamenii, se spune ca sa iti doresti mai mult, sa ai ambiti, e bine, atata timp cat obtii totul intr-un mod cinstit...Nu am fost acolo, nici nu se stie daca e adevarat asta, nu confirm si nu afirm asta, dar pur si simplu iau povestea ca un caz. Cu ce gresise ca isi dorise mai mult? Poate ca gresise in modul cum actionase, poate dorinta il orbise, dar de ce nu ii vorbise nimeni, de ce nu ii atrase atentia, de ce asta a insemnat decaderea lui...

Si apoi oare, in decaderea lui, nu a regretat asta? Nu a fost niciun moment in care sa nu ii para rau? Poate ca vazand greseala sa a vrut sa si-o indrepte...

Si apoi fie, a devenit rau, simbolul a tot ce e rau...Dar daca i s-ar fi aratat indurare, daca i s-ar fi oferit sansa...Oare ce s-ar fi intamplat?

Bine, poate un criminal cu sange rece ce a ucis multi vinovati ajunge intr-un punct in care regreta totul...Nu e si asta un inceput? Nu vreau sa fiu ipocrita, dar serios,  ma gandesc la faptul ca fiecare greseala poate fi ...Nu iertata, nici inteleasa, dar poate fi privita altfel. O crima, e o crima...Cu ce schimba faptul ca regreta sau nu? Eu zic ca schimba, si inca multe...

Se spune ca e mai usor sa fii rau, decat bun...Oare e adevarat? Eu cred ca oamenii, in general, se complac sa joace ambele cartii. Ca un cartofor care incearca sa isi pastreze simtul onoare, dar in final patima sa e cea care il distruge primul. 

Poate sunt neclara, cel mai probabil, dar chiar ma gandesc la asta...Faptul ca regretam, ca avem constiinta, faptul ca ne dam seama ca gresim...E pasul spre dreptatea noastra.

Nu am sa spun acum ca acel criminal dupa o existenta in care curmase atatea existente, nevinovate, isi poate gasi linistea dupa ce regreta tot ce a facut. Nu. Nu o sa gaseasca liniste niciodata daca isi recunoaste vina. Dar daca nu si-o recunoaste, daca nu e constient de asta, daca nu ii pasa, ce mai conteaza? Continua sa omoare in continuare, sau daca s-a plictisit, sa isi duca o viata luxuoasa pana la sfarsitul zilelor...

Ajung la alte intrebari, inutile poate, dar de ce a ajuns sa fie criminal? Un infractor...A omorat copii? A dormit noaptea? Nu se simte singur? El chiar nu cauta iubire, o vorba buna? Sau dupa ce o gaseste le omoara si pe astea?

Si totusi, pot jura ca acela care isi da seama de gravitatea greselilor sale merita inca o sansa, fie ea infirma, o sansa de orice fel, fiindca regretand isi asuma vina pentru tot ce a facut...Si va face, poate, ceva...Va incerca sa compenseze, va trai cu chinul pana la finalul zilelor..

Poate asa e viata, nu? Cei care isi recunosc greselile sufera din cauza constiintei, cu asta vor defila mai departe...Iar cei care nu, se bucura in continuare de viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

E corect oare? Nu si da...

Si ajung iar la Lucifer. Da, din cauza greselii sale acum isi suporta pedeapsa si oare nu pedeapsa asta te face mai rau? Daca iti afirmi vina, esti pedepsit si mai ai si mustrari de constiinta, dar daca nu ti-o asumi, oricum esti pedepsit intr-un mod sau altul, dar constiinta ta e foarte calma si linistita...

Oare de aia raul pare atat de tentant?

Tin sa mentionez ca nu sunt poate in deplina facultatilor mintale, dar...Oare un criminal care regreta nu merita sa traiasca mai mult decat unul caruia nu ii pasa de nimic si isi continua meseria? Oare nu constiinta, sentimentele ne fac fiinte, oameni...Oare nu asta e plata existentei noastre?

Nu sunt chiar atat de nebuna, dar nici atat de sanatoasa, totusi, consider mult mai atragator * sunt ironica intr-un mod, poate, macabru* un infractor trezit la viata, decat unul care si-o distruge si pe a sa si pe a celorlalti..

Da, sunt subiectiva. Dar si cei mai rai au motivele sale, sentimentele sale, gandurile, constiinta...Si ei au nevoie de cineva care sa ii apere...Si ei au nevoie de iertare, intelegere...

Desi poate e simplu sa ne rezumam la : un infractor e infractor, trebuie sa plateasca. Sa fim cu totii sanatosi, toti platim pentru una sau pentru alta, chiar si pentru lucruri marunte. Asa e viata...Un schimb perfect echivalent, sau asta imi place mie sa cred.

P.S : Nu stiu de ce...Dar am simtit sa scriu asta. Pentru tine. Desi nu o sa vezi asta, nu stiu nici daca vreau sa vezi...Probabil ca nu.