duminică, 22 septembrie 2013

My hair colour is changing

De ceva timp imi doream sa imi fac parul albastru, tot daca se putea, evident inca nu am reusit acest capriciu al  meu pe care l-am capatat in urma vizionarii unui anime, acum vreo opt-noua ani. 

E ciudat cum unui copil ii intra in cap o idee si nu o mai schimba nici atunci cand se maturizeaza si isi da seama de consecintele acestei dorinte. 

Cum mama e coafeza, nu imi sunt necunoscute metodele aplicarii unei vopsele, a decolararii sau a nuantarii unui par.

Culoarea mea naturala e destul de ok, simpla, nu iesita din comun si nu pot spune ca ma deranjeaza asta, doar ca sunt destul de incantata de lucrurile neobisnuite, sa zic asa si imi place sa experimentez. 

Ca sa imi fac parul albastru de exemplu, trebuie sa il decolorez si apoi sa il vopsesc, lucru care e destul de ... daunator parului, mai ales daca e sensibil.
Cum eu sunt sensibila la orice din nastere, parul meu a avut de suferit. Nu m-am decolorat de la radacina, ci de la jumatate, recunosc ca am vazut acest nou concept de vopsire la dragii mei coreeni.

 Prin urmare am dat gust de culoare si am incercat mai multe, de la portocaliu, la rosu, mov, albastru,siclam, verde, gri si poate si altele, nu imi mai amintesc foarte bine. Poze nu am cu toate nuantele din pacate, ori fiindca nu mi-am facut, ori fiindca nu le gasesc.

In prezent am un albastru spre mov, destul de inchis care vine destul de bine si imi place. Insa, desi aceasta activitate de vopsire a parului ma binedispune, adevarul este ca m-am si plictisit de el. 
E placut sa fie colorat, are un efect pozitiv asupra mea, dar totusi cred ca in curand am sa revin la culoarea mea naturala. Dupa cum am zis si mai sus decoloratul a avut un efect destul de urat asupra parului meu, de altfel destul de sanatos. Se descurca bine pana la portiunea vopsita, de acolo ..E alta poveste. Plus ca trebuie sa am mereu grija de el, sa ii fac masti pentru acea parte ( si sincer, imi e peste mana) sau sa aplic tratament.

Dar chiar si asa nu ma plang prea mult. Ma bucur ca am incercat asta, plus ca efectul se vede foarte bine atunci cand il ai impletit. Cum am parul des si destul de lung, vara pot spune ca e un chin daca nu mi-l impletesc sau nu il prind intr-o coada, iar efectul parului vopsit e destul de interesant la o coada in jurul capului.

Sunt pasionata de cozi impletite, imi place sa imi coafez parul in diverse moduri care sa includa impletituri( am sa revin cu un post asupra cozilor).
Totusi, inca visez la tot parul albastru, am ceva reticente acum, dar pe viitor cine stie.Sunt genul care prefera sa regrete ca a facut ceva, decat ca nu a facut. 

M-am gandit insa si la o varianta care sa nu necesite neaparat decolorarea, insa asta ar presupune sa ma vopsesc incetul cu incetul spre blond. Nu ma vad blonda, dar... Nu am sa mor daca nu incerc. 

Si apoi daca nu ma fac acum albastra si nu imi indeplinesc acest moft, cand o sa o fac? La cincizeci de ani?
 Ei bine, sper sa nu am idei ciudate la varsta aceea, daca voi fi, evident, in viata.

Oricum, in cazul oricarei schimbari o voi face publica aici, asemeni unei evidente ( cine stie, poate pe la vreo varsta inaintata nu imi voi mai aminti ce prostii faceam in tinerete ).


O zi colorata tuturor!

luni, 16 septembrie 2013

Ladies and Gentlemen

Baluri, rochii, accesorii, parfumuri, vals, ceai si multe altele...Aceasta e imaginea mea cand ma gandesc la un presupus duce sau conte sau chiar si viconte, un marchiz sau poate, de ce nu un baron? Nobilimea e un subiect ce ma pasioneaza si ma incanta din mai multe puncte de vedere, ce e drept, mai mult artistic. 


In prezent, singurul imparat care mai are acest nume este cel japonez. Sunt multe tari care sunt insa monarhii, mai multe fiind constitutionale si foarte putine cele absolutiste. Dintre nobili singurii care nu poarta titlul de rege, regina sau print sunt Sultanul Haji Hassanal Bolkiah in Statul Brunei, Sultanul Oaboos bin Said Al Said in Oman, Emirul Sabah Al-Ahmad in Kuwait, Emirul Tamim bin Hamad Al Thani in Qatar si Marele Duce Henri in Luxemburg.

Totusi, titlurile nobiliare nu mai sunt ce au fost, cum nici popoarele nu mai sunt ce au fost. Evolutia este destul de clara, dar acum depinde din ce puncte de vedere privim evolutia, dupa parerea mea sunt multe aspecte negative, dar exista si cele pozitive. 

Epoca nobilimii a fost si ea cruda si a defavorizat mult clasele sociale de jos, insa a avut si frumusetea ei.

Initial, titlurile nobilimii europene reprezentau o functie  pe care aceia care primeau titlul trebuia sa o indeplineasca, in timp acestia devin independenti.si titlurile nobiliare devin ereditare. 

Imparatul - suveran al unui imperiu,
Regele - suveran al unui imparat ( al doilea ca importanta), putand da socoteala unui imparat
Printesa/Printul - membru al familiei regale
Duce/Ducesa - de obicei rude ale unei familii regale, detin un ducat si sunt cei mai apropiati nobili si detin cel mai inalt rang inainte de rege
Marchiz/Marchiza - conducatorul unui comitat de frontiera, superior aceluia de conte si inferior aceluia de duce
Conte/Contesa - conducator al unei provincii, avand functii militare si administrative; uneori titlul era acordat de rege cuiva pentru seriviciile prestate
Viconte/Vicontesa - titlu rezervat mostenitorului unui marchiz sau conte
Baron/Baroneasa - un vasal care detinea o baronie, titlu acordat de rege pentru loialitate aratata fata de acesta( insa ducele, marchizul, contele si vicontele erau considerati baroni daca primeau pamant de la rege)
Baronet - titlu acordat unui om de rand, cu exceptia faptului ca nu putea face parte din Parlament
Cavaler - titlu acordat razboinicilor

In general, epoca "nobilimii" era mult mai usoara pentru barbati ( hehe, de ce oare nu ma mira? ) deoarece reputatia lor nu implica prea multe, totusi erau mult superiori barbatilor din prezent, deoarece pentru un barbat onoare reprezenta totul alaturi de loialitate si respect...

In schimb, doamnele si domnisoarele erau usor " exilate" chiar si din cauza unor barfe nefondate. O domnisoara era considerata potrivita pentru maritat intre varstele de nouasprezece si douazeci si trei de ani. La varsta de douazeci si patru de ani deja sansele pentru o casatorie erau minime, iar la varsta de douazeci si cinci erai considerata fata batrana.

Casatoria insemna de multe ori doar un aranjament, insa existau si casatorii din dragoste. Sotul avea responsabilitate pentru sotie, deoarece trebuia sa o intretina si sa ii dea tot ce are nevoie din punct de vedere fizic, iar daca se mai uneau si sentimentele totul era bine si frumos. Totusi e stiut faptul ca sotii isi luau amante foarte des si foarte multe, de aceea rezultau si nenumarate boli...

Sotia avea ca responsabilitate daruirea unui mostenitor, ingrijirea de casa si de evenimente si mentinerea pozitiei sociale intr-o lumina favorabila (cu alte cunvinte ea trebuia sa fie o sfanta si el un desfranat , eh...Nu in toate cazurile ) . 

Scotia a fost prima tara care permitea casatoria fara aprobarea parintilor si tot prima care permitea divortul.

Moda acelei epoci are efecte pana si in prezent. De acolo s-a si inventat rochia de mireasa tip " printesa" si nu numai, insa acest subiect o sa il discut altdata.

Despre perioada din acele vremuri sunt multe de spus, atat bune cat si rele, ca in orice subiect de altfel. Insa intotdeauna trebuie sa privim partea plina a paharului!


Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Google+ Followers

Translate

Popular Posts