marți, 31 decembrie 2013

Bun venit, 2014 !

Am mari asteptari de la tine, asa ca fii bun si vino cu ganduri curate si linistite. Tu reprezinti schimbare, caci tu vei reprezenta inceputul unor multe lucruri noi in viata mea, te astept, sunt intrigata si in acelasi timp stiu ca imi e putin frica, dar...Sunt asa emotionata.

Ma vei lua incet, trecerea va fi usoara, acum reprezinti sperante, idealuri, vise, forta, agitatie,curiozitate, teama. Le voi astepta cu calm, dar si cu ceva nerabdare ascunsa. Imi pun multe sperante in tine si sper ca ma vei ajuta sa le pun in aplicare si sa imi primesc rezultatele dorite. Ochii imi sclipesc gandindu-ma la tine, asa ca ...Vino. Eu sunt aici, in asteptarea ta, te voi primi cu bratele deschise, nerabdatoare si curioasa.

Siii...Iata-te la sfarsit 2013. Mi-ai oferit atatea experiente, atatea zambete, lacrimi, sperante ruinate, vise indeplinite... Maturitate. Experienta. Atat de multe incat nu mi-ar ajunge paginile sa iti explic cate mi-ai aratat si... Iti multumesc. Chiar pentru tot, chiar si pentru acele momente in care nu am fost fericita, sunt bune si ele. 

Acum privesc spre viitor, il astept...Stiu ca va veni poate nu calm, poate nu dragut, dar...E viitorul meu si sunt pregatita sa il infrunt. Ma multumesc ca am avut sansa sa mai traiesc, inca un an, sa mai apuc sa vad noaptea si ziua, multumita de sansa ca traiesc, ca am strictul necesar, ca imi am familia si prietenii!

Va doresc tuturor un an mai bun, mai fericit si mai implinit! 

marți, 24 decembrie 2013

Craciun fericit!

Si uite ca a mai venit un Craciun. Un Craciun in care daca as putea v-as darui tuturor timp, posibilitati, fericire, zambete, sperante si sanatate, insa, din pacate, raman doar cu gandul ca poate cu totii le vom avea pe toate candva, vom fi fericiti si multumiti de viata noastra, vom putea face un bine celor care au nevoie si astfel vom face lumea asta mai buna si mai frumoasa. 

Pana si visele mari incep cu pasi mici. 

Sarbatori fericite tuturor, oriunde ati fi, cu oricine si in orice situatie v-ati afla! Fiti fericiti si azi, si maine si toata viata!

Craciun fericit!

marți, 10 decembrie 2013

Si...liniste

Ziua pare sa se termine mult mai frumos cand stii ca de-a lungul ei ai mai trecut cu un pas prin tot acest drum pe care il parcurgi intreaga viata. 

Te simti mai matur, mai victorios, de parca ai fi un razboinic ce tocmai a cucernic un nou continent. Noi legaturi, noi posibilitati si tot ce s-a intamplat ieri, ti se pare imposibil de inchipuit azi. 

E amuzant. Dar ironic. 

Dar e cu mult mai bine caci stii ca acum poti sa dormi, sa te culci fara nicio problema, sa stii ca atunci cand inchizi ochii nimic nu te mai bantuie, e acea indiferenta care pune mana pe tine si te amorteste, total din pacate...In unele cazuri. 

E mai bine asa? Da si nu. Acum depinde, poti sa filozofezi asupra situatiilor in care nu trebuie sa te lasi afectat si asupra situatiilor cand nu esti destul de inteligent sa stii ca trebuie sa te implici emotional. 

E decizia ta. Alegerea ta. Responsabilitatea ta. Viata ta. 

Tot ce faci te defineste doar pe tine. 

luni, 9 decembrie 2013

Spectru

Minti. Taci. Te rog. Gata. Inceteaza. Doare. Am obosit.
Si... Pleaca. Serios. Vreau. Acum. Pentru totdeauna. 

Nu ma vrei. Nu asa . Nu imi place. Nu. Da eroare. Eu. Tu. Nu ne potrivim. Suflete pereche? Nu exista asa ceva, ti-ai inversat perechea. Asa ca nu mai spune nimic, imi distrugi sufletul si eu vreau sa iti spun atat de multe, incat nu as avea timp necesar. Vreau sa te vad, sa iti explic ce simt, sa iti arat, sa te conving...


Dar e gresit. 


Tu? Tu nu ai intalnit-o pe ea. Eu nu sunt acea ea de care ai nevoie. Acea ea care sa te faca sa zambesti incontrolabil, care sa iti scoate prostiile alea gresite din cap, care sa te imbratiseze si sa iti aline durerea, care sa te faca sa vezi ce e bine si ca iti gresesti, in primul rand, tu tie. Eu nu sunt cea care sa iti lumineze ziua si viata, chiar daca tu ai reusit sa aduci atatea umbre in viata mea. E ok. Sunt ...Voi fi bine. Inca imi place de tine. 

Oh, zambetul tau. Vocea ta. Gesturile tale. Rasul tau adorabil si personalitatea ta nebuna. Tu esti perechea mea, sau cel putin o versiune a ei... Si da, nu ne potrivim. Recunosc asta, dar tot te doresc, tot te vreau...Dar nu mai sper. 

Asa ca iti cer sa pleci...Doare, dar...E mai bine. Pentru mine. Oricum, stiu ca tie nu iti pasa, dar nu conteaza...In curand vei ramane doar o amintire frumoasa. 

Ceva ce ar fi putut fi, dar nu a fost . 
Chiar daca inca te vreau.

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Cameleon

Nu, nu e vorba de acel animalut dragut care isi schimba culoarea, e vorba despre mine. Si nu, nu imi schimb culoarea  ( poate doar la varfurile parului care acum sunt in doua culori) pieli sau stiu si eu, a ochilor se mai schimba din cand in cand. E vorba de mine, de starea mea sufleteasca, de ceea ce arat. 

Nu mai sunt in starea aceea in care ma intrebam de ce ne prefeacem, de ce nu suntem cu adevarat noi. Am ajuns la concluzia ca pana ne dam seama cine suntem si de ce reactionam intr-un anumit mod, e cale lunga si vorbesc mai ales in numele persoanei mele. Probabil nu sunt singura care se diferentiaza, care are senzatia ca eu si cu mine suntem doua persoane diferite care locuim in acelasi invelis. Mine e cea zambareata, cea vesela tot timpul, desi eu ca si persoana sunt pesimista, trista, melancolica, cu ceva fire inradacinate intr-o stare de depresie. Si totusi, alternanta dintre a fi vesel si a fi trist poate fi cauza din mai multe motive, poate motive personale, de factura familiala, poate lipsa increderii in propria fiinta, poate incertitudinea continua, sau cine stie, nu imi pot da seama, pe de- o parte imi pasa, pe de alta prefer sa fiu indiferenta. 

Si cat detest indiferenta!

Cei din jurul meu ma stiu mereu vesela, plina de energie, vulcanica, persoana cu care razi tot timpul, care vede ceva bun si in ceva rau, sau care cand ceva e prea rau sau prea dizgratios e sarcastica, ironica, uneori rea, uneori intelegatoarea, uneori suparacioasa si enervanta, furioasa, matura sau prea copilaroasa, prea sensibila, prea nerabdatoare, prea neintelegatoare si mult, mult prea ambitioasa... Si o alternanta de mii de stari. Ma indentific cu persoana aceasta, pe ea o afisez tot timpul, chiar, uneori, si cand sunt singura.

Dar...De cele mai multe ori cand sunt singura, iau partea rea, mereu vad partea rea, partea trista, de ce inainte de a fi bine, pun raul... E aiurea. Uneori obosesc sa zambesc, primesc reprosuri din cauza asta, si nu, nu pot sa fiu revoltata ca mi se cere sa fiu vesela, fiindca asa i-am invatat eu, e vina mea si poate ar trebui sa schimb ceva, dar ma intreb ce, cum... Cand eu sunt ca o placa tectonica, linistita pana intr-un anumit punct, agitata pana cand devine periculoasa.

Tendinta asta spre dramatism uneori ma scoate din sarite,dar la fel ca si tendinta asta de a fi mereu vesela, de a incerca sa ma inteleg cu toti, sa ii fac pe toti sa se simta bine, ca eu sa ma simt bine cu ei. Si ma intreb daca revin la o veche problema, de care nu imi place sa discut, iar faptul ca nu imi place, imi dovedeste ca e o problema inca prezenta. 

Sunt destul de constienta ca ar trebui sa fiu macar putin mai egoista si sa ma gandesc doar la mine, sa imi rezerv timp doar pentru mine si sa ignor tot din jur, dar sunt prea slaba si nu, nu pot. Ceva in interiorul meu se rupe cand ma gandesc ca as putea pierde si putinele persoane pe care le mai am, sau le-as putea uita, sau ele sa ma uite pe mine...Si de ce sa fiu trista, cand ma pot bucura de fiecare moment, sau sa incerc sa ma bucur de fiecare moment din viata, de fiecare moment in care pot vedea, vorbi, misca si simti? De ce sa nu ma bucur de persoanele pe care le am, de care imi pasa, pe care le cunosc, pe care le pot vedea, citi, simti, vorbi...

Si ma intreb de ce sunt falsa cu mine, de ce ma revolt sau de ce ma preocupa. E alegerea mea, decizia si repercursiunile mele. Ideea acestui post era alta si uite cum ajunga la cu totul altceva...Totusi am ajuns la alta intrebare...pana cand, sau daca voi intalni vreodata pe cineva cu care voi putea fi sincera pe deplin, care sa fie de acord cu mine cu totul, care sa stie ce simt sau gandesc...Si da, observ si eu cat de imposibil e asta, dar prefer sa sper ca la sfarsitul drumului voi fi mai impacata cu mine si cu eu.

Asa ca eu si cu mine vom incerca sa mentinem echilibru, poate ar trebui sa il refacem, sa il rediscutam, sa il stabilim din nou, ca sa ne fie bine, sa ne simtim bine, dar pana atunci astept...Ceva, dar nu stiu ce... Probabil nimic, dar cine stie. 

Tendinta mea spre filosofie ma face sa cred ca totul are un scop, absolut totul, ca il voi vedea acum sau mai tarziu, inseamna si asta ceva, ce...Inca nu stiu, dar voi afla.

marți, 12 noiembrie 2013

Alexander

.  

 Alexandru, cunoscut ca și Alexandru cel Mare sau Alexandru Macedon a fost regele Macedoniei. Cuceririle sale l-au făcut stăpânul celui mai mare imperiu. Deși soarta sa a fost plină de glorie, la fel ca mulți alții a fost mânat de dorința sa de cucerire și de avuție care l-a distrus, atunci când putea avea totul.
Dorința aceasta de mai mult a fost singura care i-a adus moartea și nefericirea. Avea o armată considerabilă, plină cu eroi care își arătau loialitatea, dar ambiția sa a fost cea care, în final, a facut ca asta să nu conteze. Deși în toată dorința sa de a cuceri lumea existau și idealuri mărețe, cum ar fi acela de a elibera sclavii și de a elimina barierele culturale între civilizații, acestea au dat greș.
   Pentru cei care nu știu, Alexandru cel Mare a fost bisexual. Iubirea sa pentru prietenul său Hephaestion e cunoscută și relatată în multe cărți istorice. Totuși, asta nu l-a oprit să își ia încă vreo trei soții și alți amanți și amante.
 
 În fimul intitulat după numele său, film ce respectă detaliile vieții sale cât se poate de mult, nu am putut să nu îl consider un trădător în toată iubirea lui pentru oricine. Deși filmul nu avea ca temă iubirea, ci pur și simplu tema filmului era aceea de conducător. Un adevărat conducător, ce este drept. Dar tot m-am enervat de simplul fapt că Hephaestion, din punctual meu de vedere, îl iubea mai mult! îi dădea totul și îi acceptă totul. Au fost atâția oameni care l-au iubit si…degeaba.
Totuși am admirat la el faptul că nu dădea dovadă de tiranie sau cruzime cum alți conducători o făceau de cele mai multe ori.
 
 Evident, asta e doar părerea mea, nu e ca și cum totul s-ar fi întâmplat așa cu adevărat. Dar în film, deși se putea interpreta că iubirea lor e una pură ( cea dintre Hephaestion și Aelxander), ce trece dincolo de barierele atracției sexuale, tot m-am enervat și ofticat. Mi-ar fi plăcut mai multe scene tandre între ei ( oh, da, nu sunt deloc homofoba sau ceva de genul), mai ales știind că iubirea lor a fost adevărată ( oarecum, nu mă pot pronunța, e parerea mea).
 
 Filmul, din punctul meu de vedere, a fost bun. Mi-a plăcut de Alex ca și conducător și actorul a jucat bine, deși imaginea lui a fost oarecum...Plăpândă în unele momente, având în vedere că a fost un conducător atât de mare și puternic, m-aș fi așteptat la ceva mult mai... Masculin. Plus că în unele situații ar fi trebuit, zic eu, să fie ceva mai rău, mai dur...Totuși, era conducător.
 Am fost sincer îndurerată la moartea lui Hephaestion, nu mi-am putut abține lacrimile și l-am și înjurat puțin pe Alexander pentru simplul fapt că bolborosea pe acolo lucruri inutile. Da, ce pot să spun, la astfel de filme devin atât de subiectivă încât nu mă pot abține!
 
 Un alt personaj care mi-a plăcut oarecum, a fost soția lui Alexander. Oh, una dintre cele trei soți ( oare să menționez și amanții? ). Roxana, din ce am observat eu, chiar l-a iubit pe Alexander și deși la început nu l-a tolerat pe Hephaestion, între timp între cei doi s-a creat un fel de armistițiu, gen...Amândoi îl iubeau pe Alexander. Totuși, nu știu sigur dacă acest lucru a fost și cu adevărat în realitate...
 
 Că și poveste îmi place mult istoria lui Alexandru Macedon, din toate punctele de vedere, atât ca și conducător cât și ca iubit ^__^.    Cred că cel mai drag din tot filmul mi-a fost Hephaestion și nu neapărat că interpreta personajul "slab, rănit", ci din cauză că îl iubea pe Alexander sincer, suferea în tăcere pentru el și accepta totul. în ziua de azi, mi se pare imposibil să iubești fără să ceri nimic în schimb... Dacă nu imposibil, pe cale de dispariție cel putin.
 Filmul a fost regizat de Oliver Stone și actorii principali sunt : Colin Farrell Jared Loto, Angelina Jolie, Val Kilmer, Rosario Dawson, Anthony Hopkins.Filmul are o notă destul de mică pe IMDb de 5,5, dar sinceră să fiu, personal, mi-a plăcut destul de mult. Deși am o mulțime de lucruri care mă enervează la acest film acestea sunt din punct de vedere subiectivDurata filmului este de 175 minute. 

 Recomand acest film din toată inima!


1000 de motive...

E atat de frustrant sa vrei sa faci atat de multe lucruri si sa te limiteze altele pe care le-ai inceput si pe care nu le poti termina intr-un anumit timp dorit de tine. In ultima vreme am senzatia ca din cer cad mii si mii de lucruri si nu se mai opresc. 

Nu am terminat inca scoala de soferi si asta ma exaspereaza, vreau sa dau mai repede sala si traseul ala de care toata lumea se sperie si daca e sa il pic, foarte bine, sa o fac. Initial am vrut sa o dau saptamana asta, dar din mii si mii de motive nu am cum, nu am avut timp sa invat tot si nu, chiar nu mi-am putut face timp. 

Vreau sa merg la orele de aerobic mai des, vreau sa fac cat mai multe ore de zumba, vreau si sa discut despre asta ( initial vroiam sa scriu despre zumba si restul, dar din mii si mii de motive, nu am avut timp ), vreau sa imi fac curaj si sa asist mai des la orele de tae bo, desi e dureros si
...ei bine, da, doare! Vreau sa fac ceva ca sa ma simt bine si prin asta vreau sa merg la orele alea sa ma destresez ( nici nu stiu daca exista cuvantul).

Vreau sa ma ocup mai des de soutache! Da, am o placere deosebita pentru bijuterii si mai ales pentru cele pe care le pot crea eu cu mainile mele, iar tehnica soutache m-a captivat! Doamne, asta chiar e o arta! Si nu, inca nu imi iese prea bine, dar nu ma deranjeaza, in timp stiu ca imi va iesi ceva de care sa ma mandresc si care sa imi faca placere sa il/o port.

Vreau sa inteleg ce e cu persoanele din jurul meu si vreau sa ma fac inteleasa. Da, stiu, e etapa aia cand nu iti dai seama cine si cum te place, daca te place, daca e doar amuzament sau doar un simplu flirt! Dar din multe motive, nu pot sa stau linistita, sa gandesc in afara ariei( caci din pacate sunt in si out ) si sa port o discutie sincera. Si serios, ce pot eu sa fac mai mult decat sa cer sa discut sincer si direct si cat se poate de...ok? Chiar nu stiu si ma streseaza asta. 

Vreau timp pentru alergat si vreme frumoasa. Si nu, nu imi place alergatul, dar face bine si eu ador sa imi intrec limitele.

Carti! Doamne, cate am, cate am cumparat, imprumutat, descarcat! Vreau sa le citesc, sa stau in pat si sa ma delectez cu ele!

Si serialul meu Beauty and the Beast, serios,  imi doresc sa te termin, dar stii tu...Am atatea de facut, motive si peste motive. Si rochia aia draguta pe care am vazut-o in oras? Da...O vreau! dar nu am bani, de ce? Din motive evidente pentru mine...

Si apoi, serios, desi poate nu vorbesc cu unele persoane lunii de zile, asta nu inseamna ca le uit, nu? Adica nu e ca si cum s-ar rupe relatia, sau ceva in genul. Urasc cat se petrece asta. Am persoane cu care nu vorbesc ani de zile si totusi imi sunt apropiate din punct de vedere sufleteste. Nu pot sa accept faptul ca unele persoane, indiferent de motive, desi au fost candva apropiate, s-au decis sa nu se mai salute nici pe strada. Serios, chiar asa motive grave sa ai?

Vreau sa scriu, sau sa termin macar ce am inceput, dar vorba aia...Am motiveee...

Si cel mai grav e ca toate balivernele pe care le-am spus mai sus, nu au prea mare sens, caci sunt unele probleme, din mii si mii de motive inexistente, pe care e asa greu sa le treci de unul singur, probleme de sanatate, probleme emotionale, psihice care se leaga intre ele si te trezesti nu cu una, ci cu mii de probleme. Uneori cand ma gandesc la problemele mele, imi dau seama cat de minore sunt si ca ar trebui sa ma simt fericita si implinita...Dar sunt egoista si nu pot fi in totalitate de acord cu asta. 

In final ajung sa cred ca cu totii avem motive, multe, inexplicabile, fara inteles si pentru noi, care in esenta nici nu valoreaza nimic, sau poate valoreaza totul, care intr-un final ne dirijeaza viata. Si ma intreb, oare, pot sa fac o pauza din tot amalgamul asta de motive care as vrea sa inceteze? 

Pf, complicat !

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Regret Of Loving Someone

E imposibil ca un om sa nu aiba regrete si totusi, eu incerc cat pot de des sa nu simt asta, sau sa fac in asa fel incat regretele sa nu ma copleseasca. As minti daca as spune ca nu imi pare rau de unele decizii pe care le-am luat si ca regret de felul cum m-am purtat. Dar banuiesc ca lucrurile astea sunt normale, inca nu ma pot decide. 

De felul meu sunt o persoana timida si ma atasez repede de persoane, nu stiu daca m-am indragostit cu adevarat de cineva vroeodata, poate da, dar cum timpul a trecut nu imi amintesc cum e sa simti acel ceva. Nu imi pot exprima sentimentele in mod direct, poate din cauza fricii, a neincrederii in mine sau a experientelor acumulate. Si totusi, vazand cum timpul asta e atat de limitat si nevrand sa fac vreo greseala pe care sa o regret...Prefer sa actionez mai degreaba, decat sa nu actionez.Vreau sa am regret ca am facut ceva, nu ca am avut ocazia si am ratat-o. Sau cel putin asa cred. 

Viata e prea scurta si ne duce pe drumuri diferite si nu am vrut sa plec de langa acea persoana fara sa ii zic ce simt. Nu stiu daca am gresit, sau nu, habar nu am. Oricum, nu am o senzatie prea placuta in stomac. Si totusi, de ce sa imi fie rusine cu ce simt? Nu am omorat pe nimeni si nici nu ranesc pe nimeni recunoscand ce simt. Si in plus, e involuntar, nu e ca si cum as decide pe cine sa plac( sau admir). 

Cu eforturi m-am decis sa ii spun persoanei respective ce simt. Ciudat, a fost greu si inca imi e. Adevarul e ca sunt cam lasa in ceea ce priveste asta si am preferat sa o zic in scris. Zic si facut. Nu a reactionat urat, desi sincer m-as fi asteptat la o reactie revoltatoare, nu am primit asta( poate ma simt rau si din cauza asta). A fost o reactie draguta, spunandu-mi in final ca s-a bucurat ca am discutat, dar are momentan pe cineva. Nu vreau sa interpretez acel momentan, mi s-ar parea prea disperat din partea mea, asa ca o sa stau in banca mea chiar daca o sa ne vedem zilnic. O sa ma simt vinovata ca eu am decis sa ramana lucrurile la fel si chiar eu nu o sa ma pot comporta ca si inainte. Ultima mea replica din discutie a fost si mai ciudata. Cum adica nu te plac in modul ala de indragostita? Sa fim seriosi, chiar nu sunt indragostita, si atunci?.

Nu vreau regrete si totusi, uite-ma in stadiu asta. Nu pot sa zic ca sufar intr-un mod ravasitor, dar bine nu ma simt. Totusi, nu am cum sa ma simt bine. Practic m-a refuzat! Bine, nu cred ca am zis nimic de " hai sa fim impreuna" , nici nu vroiam si totusi, ce as fi asteptat? 

Ma gandesc intens daca dau dovada de inteligenta sau nu? Oamenii se comporta ciudat cand plac pe cineva... Mi-ar prinde bine un sfat sau mai multe. Totusi, o sa vad cum o sa ma descurc. E sambata, weekend, o sa vad cum fac sa ma simt mai bine.

duminică, 22 septembrie 2013

My hair colour is changing

De ceva timp imi doream sa imi fac parul albastru, tot daca se putea, evident inca nu am reusit acest capriciu al  meu pe care l-am capatat in urma vizionarii unui anime, acum vreo opt-noua ani. 

E ciudat cum unui copil ii intra in cap o idee si nu o mai schimba nici atunci cand se maturizeaza si isi da seama de consecintele acestei dorinte. 

Cum mama e coafeza, nu imi sunt necunoscute metodele aplicarii unei vopsele, a decolararii sau a nuantarii unui par.

Culoarea mea naturala e destul de ok, simpla, nu iesita din comun si nu pot spune ca ma deranjeaza asta, doar ca sunt destul de incantata de lucrurile neobisnuite, sa zic asa si imi place sa experimentez. 

Ca sa imi fac parul albastru de exemplu, trebuie sa il decolorez si apoi sa il vopsesc, lucru care e destul de ... daunator parului, mai ales daca e sensibil.
Cum eu sunt sensibila la orice din nastere, parul meu a avut de suferit. Nu m-am decolorat de la radacina, ci de la jumatate, recunosc ca am vazut acest nou concept de vopsire la dragii mei coreeni.

 Prin urmare am dat gust de culoare si am incercat mai multe, de la portocaliu, la rosu, mov, albastru,siclam, verde, gri si poate si altele, nu imi mai amintesc foarte bine. Poze nu am cu toate nuantele din pacate, ori fiindca nu mi-am facut, ori fiindca nu le gasesc.

In prezent am un albastru spre mov, destul de inchis care vine destul de bine si imi place. Insa, desi aceasta activitate de vopsire a parului ma binedispune, adevarul este ca m-am si plictisit de el. 
E placut sa fie colorat, are un efect pozitiv asupra mea, dar totusi cred ca in curand am sa revin la culoarea mea naturala. Dupa cum am zis si mai sus decoloratul a avut un efect destul de urat asupra parului meu, de altfel destul de sanatos. Se descurca bine pana la portiunea vopsita, de acolo ..E alta poveste. Plus ca trebuie sa am mereu grija de el, sa ii fac masti pentru acea parte ( si sincer, imi e peste mana) sau sa aplic tratament.

Dar chiar si asa nu ma plang prea mult. Ma bucur ca am incercat asta, plus ca efectul se vede foarte bine atunci cand il ai impletit. Cum am parul des si destul de lung, vara pot spune ca e un chin daca nu mi-l impletesc sau nu il prind intr-o coada, iar efectul parului vopsit e destul de interesant la o coada in jurul capului.

Sunt pasionata de cozi impletite, imi place sa imi coafez parul in diverse moduri care sa includa impletituri( am sa revin cu un post asupra cozilor).
Totusi, inca visez la tot parul albastru, am ceva reticente acum, dar pe viitor cine stie.Sunt genul care prefera sa regrete ca a facut ceva, decat ca nu a facut. 

M-am gandit insa si la o varianta care sa nu necesite neaparat decolorarea, insa asta ar presupune sa ma vopsesc incetul cu incetul spre blond. Nu ma vad blonda, dar... Nu am sa mor daca nu incerc. 

Si apoi daca nu ma fac acum albastra si nu imi indeplinesc acest moft, cand o sa o fac? La cincizeci de ani?
 Ei bine, sper sa nu am idei ciudate la varsta aceea, daca voi fi, evident, in viata.

Oricum, in cazul oricarei schimbari o voi face publica aici, asemeni unei evidente ( cine stie, poate pe la vreo varsta inaintata nu imi voi mai aminti ce prostii faceam in tinerete ).


O zi colorata tuturor!

luni, 16 septembrie 2013

Ladies and Gentlemen

Baluri, rochii, accesorii, parfumuri, vals, ceai si multe altele...Aceasta e imaginea mea cand ma gandesc la un presupus duce sau conte sau chiar si viconte, un marchiz sau poate, de ce nu un baron? Nobilimea e un subiect ce ma pasioneaza si ma incanta din mai multe puncte de vedere, ce e drept, mai mult artistic. 


In prezent, singurul imparat care mai are acest nume este cel japonez. Sunt multe tari care sunt insa monarhii, mai multe fiind constitutionale si foarte putine cele absolutiste. Dintre nobili singurii care nu poarta titlul de rege, regina sau print sunt Sultanul Haji Hassanal Bolkiah in Statul Brunei, Sultanul Oaboos bin Said Al Said in Oman, Emirul Sabah Al-Ahmad in Kuwait, Emirul Tamim bin Hamad Al Thani in Qatar si Marele Duce Henri in Luxemburg.

Totusi, titlurile nobiliare nu mai sunt ce au fost, cum nici popoarele nu mai sunt ce au fost. Evolutia este destul de clara, dar acum depinde din ce puncte de vedere privim evolutia, dupa parerea mea sunt multe aspecte negative, dar exista si cele pozitive. 

Epoca nobilimii a fost si ea cruda si a defavorizat mult clasele sociale de jos, insa a avut si frumusetea ei.

Initial, titlurile nobilimii europene reprezentau o functie  pe care aceia care primeau titlul trebuia sa o indeplineasca, in timp acestia devin independenti.si titlurile nobiliare devin ereditare. 

Imparatul - suveran al unui imperiu,
Regele - suveran al unui imparat ( al doilea ca importanta), putand da socoteala unui imparat
Printesa/Printul - membru al familiei regale
Duce/Ducesa - de obicei rude ale unei familii regale, detin un ducat si sunt cei mai apropiati nobili si detin cel mai inalt rang inainte de rege
Marchiz/Marchiza - conducatorul unui comitat de frontiera, superior aceluia de conte si inferior aceluia de duce
Conte/Contesa - conducator al unei provincii, avand functii militare si administrative; uneori titlul era acordat de rege cuiva pentru seriviciile prestate
Viconte/Vicontesa - titlu rezervat mostenitorului unui marchiz sau conte
Baron/Baroneasa - un vasal care detinea o baronie, titlu acordat de rege pentru loialitate aratata fata de acesta( insa ducele, marchizul, contele si vicontele erau considerati baroni daca primeau pamant de la rege)
Baronet - titlu acordat unui om de rand, cu exceptia faptului ca nu putea face parte din Parlament
Cavaler - titlu acordat razboinicilor

In general, epoca "nobilimii" era mult mai usoara pentru barbati ( hehe, de ce oare nu ma mira? ) deoarece reputatia lor nu implica prea multe, totusi erau mult superiori barbatilor din prezent, deoarece pentru un barbat onoare reprezenta totul alaturi de loialitate si respect...

In schimb, doamnele si domnisoarele erau usor " exilate" chiar si din cauza unor barfe nefondate. O domnisoara era considerata potrivita pentru maritat intre varstele de nouasprezece si douazeci si trei de ani. La varsta de douazeci si patru de ani deja sansele pentru o casatorie erau minime, iar la varsta de douazeci si cinci erai considerata fata batrana.

Casatoria insemna de multe ori doar un aranjament, insa existau si casatorii din dragoste. Sotul avea responsabilitate pentru sotie, deoarece trebuia sa o intretina si sa ii dea tot ce are nevoie din punct de vedere fizic, iar daca se mai uneau si sentimentele totul era bine si frumos. Totusi e stiut faptul ca sotii isi luau amante foarte des si foarte multe, de aceea rezultau si nenumarate boli...

Sotia avea ca responsabilitate daruirea unui mostenitor, ingrijirea de casa si de evenimente si mentinerea pozitiei sociale intr-o lumina favorabila (cu alte cunvinte ea trebuia sa fie o sfanta si el un desfranat , eh...Nu in toate cazurile ) . 

Scotia a fost prima tara care permitea casatoria fara aprobarea parintilor si tot prima care permitea divortul.

Moda acelei epoci are efecte pana si in prezent. De acolo s-a si inventat rochia de mireasa tip " printesa" si nu numai, insa acest subiect o sa il discut altdata.

Despre perioada din acele vremuri sunt multe de spus, atat bune cat si rele, ca in orice subiect de altfel. Insa intotdeauna trebuie sa privim partea plina a paharului!


Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Google+ Followers

Translate

Popular Posts